The 3 steps to profound healing (of your broken heart, bones, spirit).


The 3 steps to profound healing (of your broken heart, bones, spirit).

Via on Sep 28, 2011

“He who saves one man saves mankind”

I bleed.

My heart bleeds out into the lonely night, and only the yearning for daylight; only the memory of a better day gives me hope…

I’m a healer. I work as a therapist, I counsel people, and I heal their wounds (mostly emotional, but also physical). I didn’t ever desire to do this. I tried to do many things, but never this…

When it came on me though, I knew it was my calling. I’m passionate about it.

Healing is the simplest, most natural thing in the world. There are just 3 simple steps that you have to take to heal almost anything.

Of course, not everything can be healed; but most things that are thought incurable can be.

And these are the 3 steps:

1.   Take responsibility for it.

Whatever the problem, it’s your problem. Own it. It’s yours. Not anyone else’s.

Even though you may have thought in the past that it was someone else’s fault.

Even if you wanted it to be someone else’s problem.

It isn’t. It wasn’t.

It’s yours, and yours alone.

Own it.

Face it.

Imagine that this problem is (literally) in your hands. Hold it up before your eyes and look into it deeply. This belongs to you alone. You alone can let it go.

But first, you must own it.

When you have taken responsibility you no longer blameothers; and you no longer run away from the problem.

You know that you are responsible for your own change.

Quite often people call me and ask if I can help their partner / parent / friend. I have learnt to say ‘no’ in those situations. If that person had taken responsibility, they would be calling me themselves. If they haven’t taken responsibility, I can’t help them. Neither can you.

You cannot make people change.

2.   Find the cause of the problem.

This is not so hard as it may seem, but it’s not as easy as step 3. It’s not as hard as step 1 though.

Most people don’t make it past step 1. You should know that. If someone comes to me having taken step 1 (having taken responsibility for their problem) then I can almost always help them. And when they do come, I have the utmost respect – because I know what it takes to come to that point. It takes humility, and dignity, and courage. It takes being real. Most people don’t have that courage, and that’s why the world is in the state it is in…but more of that in a moment.

To find the cause of the problem, there is a very simple formula. Trace the problem (to use the analogy of a tree) to its roots. The topmost branches of the problem are in the head. The outermost symptoms are in the head (thoughts, beliefs, idea). The trunk of the problem is the heart (emotions). The roots are in the gut (deeper feelings of trauma, stress, fear, etc)… and the cause is a reaction to those deep feelings of trauma. The reaction is a survival instinct.

Ask the question “how does this problem make me feel?” And then keep on asking that question until you come to the deepest feeling. Then ask yourself: “When I feel that deepest feeling, what do I want to do?”

The answer will be a survival instinct – almost all of our problems are rooted in our survival instincts.

There are exceptions to this rule – secondary gain is the most common one.

But if you clear the secondary gain (the process is almost identical to the one outlined above) then very often the problem falls away immediately.

3: Heal the cause.

This is so easy as to be almost ridiculous.

Yes, that’s right. Healing is easy.

Taking responsibility is hard. Finding the cause is a little tricky, but when you know how, it’s pretty easy too. But healing the root cause of almost all our problems (gut-based survival instincts) is a doddle.

The cause of the problem is a subconscious blockage. To be specific, the blockage is a subconscious association between safety / survival and an instinct (either fight, flight, or freeze).

So if the nature of the problem is that it is subconscious, we heal it by simply making it conscious.

You see, our essence is pure consciousness. Light.

The blockage is like a shadow.

In the same way that you can remove a shadow by simply throwing light on it, you heal the subconscious blockage by bringing the light of your awareness to it.

This is mindfulness in action, and the power of it cannot be overstated.

When I heal a client’s blockage, I bring us both into a state of presence (here and now), and we acknowledge the blockage.

Our combined awareness (the light) bearing down on the blockage (shadow) makes it simply disappear.

The blockage is like an uninvited guest. When he is discovered, he leaves promptly. He is in fact waiting to be discovered, and wants to leave. He has a guilty conscience. He doesn’t belong there.

What belongs there is pure consciousness. When the blockage is removed, pure consciousness flows through the space again naturally, spontaneously and joyfully.


This is the most important thing in the world! There is no issue more urgent. Nothing is more worthy of your attention, time, and energy.

The world is in the state it’s in because mankind is motivated unconsciously by survival instincts. In one word: fear.

We behave the way we do as a species (war, abuse, greed, hypocrisy, corruption) not because we are innately bad. On the contrary, we are innately good – our essence is goodness, or God-ness (“made in the image of God”).

However, our innate goodness has been tainted by the very thing that makes us so intelligent. Our higher thinking. Somewhere along the line human beings forgot how to quickly and easily release trauma (wild animals do it naturally). We instead learnt to hold on to our trauma. And those instincts that helped us to survive the trauma stayed locked in place – permanently switched on.

So our lives became ruled by subconscious tendencies towards fighting (conquer, destroy, kill, argue, conflict, win, etc); flight (hide, run away, escape, remain passive, etc); and freezing (numbness, paralysis, stiffness, lock-down, tightening up, etc).

This is why you may be a highly evolved, spiritual person, but have health, emotional, or psychological problems. Because there is something in your subconscious that trips you up and interferes with your essential nature from expressing itself naturally.

It all comes down to survival instincts.

When enough of us heal these blockages, I am sure there will be peace on earth, because peacefulness is the natural inclination of life. War is an aberration, like murder.

Death, killing, sickness – these are not aberrations – they are natural and necessary aspects of life. But war, murder, corruption and abuse are the consequence of un-released and un-healed traumas.

We have the tools to forge a new society, a new earth, a new humanity.

Healing ourselves is the ultimate environmental activism.

It is a political act.

It is an expression of Ahimsa (non-violence) and Satya (truthfulness) and compassion.

Let us heal ourselves and each other.

Let us heal the global heart that is bleeding and crying out for us to stop abusing ourselves.

Please share this widely. You can use the social media buttons on this page; or email the link to people you know. And leave a comment.



Legământul lui Dumnezeu cu oamenii este CURCUBEUL


În curcubeu ca şi în aura omului nu există culoarea neagră.
În natură această culoare neagră există în cantitae foarte mică, la fel în viaţa plantelor şi animalelor. Noi oamenii din păcate şi din neştiinţă folosim foarte mult în viaţa noastră această culoare care ne încurcă total.

Creierul omului foloseşte şi se hrăneşte numai cu raza de lumină albă – că de aceea este omul treaz ziua când dispune din plin de această rază de lumină albă şi doarme noaptea, când nu dispune de lumina solară.
Creierul mai foloseşte şi se hrăneşte cu lumini colorate care sunt fracţiuni din raza albă – ROGVAIV -ul despre care s-a învăţat la şcoală, care este de fapt curcubeul.

Nu numai creierul nostru, dar toată aura noastră, tot corpul nostru fizic este influenţat de energiile şi culorile care ne inconjoară în viaţa de zi cu zi, deoarece noi avem cei 7 centri energetici principali prin care ne alimentăm cu energii, şi care sunt în ordine, de jos în sus exact în ordinea şi nuanţele curcubeului.
Deci orice obiect de folosinţă, material scris sau vizual sau spaţiu în care trăim, dacă este realizat în aceste culori ale curcubeului cu infinita lor paletă de nuanţe, ne este extrem de benefic, uşor de asimilat şi este pe o vibraţie înaltă.


CULOAREA NEAGRA folosită de oamenii obişnuiţi sau şi mai grav, de copii, îi devitalizează foarte repede, dacă apare în îmbrăcăminte, mobilier, telefon mobil, calculator, televizor, maşină, etc. deoarece această culoare apare de fapt datorită lipsei de reflexie a luminii.
Obiectele de îmbrăcăminte de exemplu, care sunt negre sau cu mult negru, obosesc omul foarte repede, deoarece îi ecranează centrii energetici ai aurei, ceakrele nu mai primesc suficientă energie şi corpul vital are de suferit, deci şi întreg trupul fizic.

Exemple practice:

Înainte vreme la şcoală cărţile copiilor erau scrise-tipărite cu albastru, iar copiii scriau cu cerneală albastră şi aceasta determina o invăţare mult mai uşoară, copii nu oboseau la învăţat aşa tare şi nu mai erau epuizaţi. Astăzi toate manualele şcolarilor sunt tipărite cu negru şi copii scriu cu ce apucă…

Un sportiv, care trebuie să depună un efort maxim într-o competiţie atletică sau într-un meci se îmbracă în echipament negru, ciorapi negrii, etc şi după aceea doreşte să obţină performanţă. Cum să realizezi aşa ceva când el este cu centrii energetici ecranaţi din start? În aceste cazuri la efort maxim el se epuizează repede de energii din rezerva corpului, după care se alimentează mult mai greu cu energia vitală din exterior şi nu mai poate atinge performanţa dorită.

Pe vremurile de demult, uniformele şcolare erau albastre şi era bine. Corpul vital al omului – primul strat al aurei, este de culoare albastru deschis, deci are loc un aport benefic de energie dacă porţi nuanţe de albastru. Pe de altă parte albastru mai închis este o culoarea înţelepciunii, care favorizează asimilarea şi înţelegerea materiilor mai grele, ceea ce de fapt se urmăreşte la şcoală. În concluzie uniformele albastre în şcoli erau benefice. În prezent copiiI şi profesorii merg la şcoală îmbrăcaţi cu mult negru şi rezultatul s-a văzut şi la bacalaureatul de anul acesta.

Un exemplu dramatic este al unui om care este bolnav de inimă şi se îmbracă în negru, pe deasupra maii are multe supărări cu cei din jur, nu iartă si nici nu se roagă. Un astfel de om este lipsit de tot ceea ce l-ar putea ajuta, să-şi încarce corpul cu energiile vitale necesare şi astfel bolile i se agravează, deoarece nimeni, nici medicul, nici preotul, nici aparţinătorii nu ţin cont de modul cum lucrează energiile trupului fizic. Un astfel de om ar trebui să se îmbrace numai în nuanţe de verde şi nuanţe de roz – culorile centrului inimii, plus să-şi schimbe atitudinea faţă de iubirea care ar rtebui să-i izvorască mereu din inimă şi atunci s-ar vindeca foarte repede.


CENTRU din CRESTETUL CAPULUI , denumit SAHASRARA are culoarea albă.
Majoritatea oamenilor şi din nefericire mulţi copii, poartă când vremea este rece o căciulă neagră, sau pălărie, sau şapcă etc. În toate aceste cazuri este ecranată şi insuficient hrănită cu energii cea mai mare ceakră, cel mai important centru energetic al corpului. Urmarea este oboseala psihică, dureri de cap, lipsa de concentrare, etc.

Acelaşi efect îl are vopsirea părului în culoarea neagră sau folosirea accesoriilor de păr negre.
Această ceakră trebuie lăsată liberă, iar în caz de foţă majoră (vreme) să fie acoperită cu alb sau nuanţe de alb – căciulă, batic, şapcă. De exemplu albanezii poartă pe cap numai căciuli albe, ceea ce este extrem de benefic şi gândirea lor este uşoară şi corectă, deoarece se hrănesc corect cu energii în creştetul capului.

Tălpile picioarelor: Prin tălpi, în timpul mersului, corpul fizic evacuează, debarasează, în nod firesc şi natural rezidurile energetice ale corpului rezultate din metabolismul energiilor, pe tălpi existînd zone care corespund tuturor organelor interne
. Dacă folosim pantofi negrii,sau ciorapi negrii, ecranăm tocmai centrii de evacuare, debarasarea naturală a acestor reziduri enegetice, ceea ce poate atrage dureri de picioare, umflături şi ceea ce este mai grav necurăţirea energetică a organelor interne ale corpului.
De aceea mersul desculţ este extrem de benefic, mersul prin apă, reflexoterapia, etc. Şi tot de aceea este extrem de benefic a purta numai pantofi care să nu fie negrii, a purta pantofi sport mai ales albi şi mai ales şosete albe, albăstrii, crem, uşor gri, maronii etc.

Un om de afaceri îşi realizează un birou folosind mobilier negru, calculator negru, obiecte de birotică negre, televizor negru, canapele negre, scaun pe care stă negru, etc. Acel spaţiu nu mai este benefic pentru o gândire clară şi statul mai multe ore într-un astfel de spaţiu îl stoarce de energie. Rezultatul este o îmbolnăvire la orizont, iar afacerile în mod sigur nu vor mai merge strălucit, deoarec totul se află pe rezonanţa negru.

Culoarea neagră poate fi folosită, dar nu în spaţiul ambiental, ci numai în îmbrăcăminte, de către acele persoane care îşi propun să se depărteze de ,,cele lumeşti” adică să-şi estompeze pornirile trupeşti şi această energie conservată să o sublimeze în energii spirituale. Este cazul cu haina preoţească şi monahală, care este neagră, căci ei aceasta urmăresc, să-şi tempereze, să-şi înfrâneze sexualitatea şi să-şi întărească spiritul. Dar în cazul lor, ceea ce ei nu primesc suficient ca fluxuri de energii prin primii patru centrii energetici ai corpului, ei preiau pe alte căi, stând mult timp din zi în Biserici, pe spaţiile curate ale mănăstirilor, în apropierea icoanelor, în orele lor de rugăciune etc. În plus ei mai preiau energii superioare prin legăturile cereşti suplimentare pe care ei le primesc, la tunderea în monahism sau la hirotonisire, legături cereşti pe care oamenii obişnuiţi nu le au.
Deci negru potrivit la monahi, nu este potrivit la mireni, decât dacă trăiesc în lume, dar ca niste calugari .
În tot ceea ce oamenii închină lui Dumnezeu (vezi turnul Babel) sau folosesc pentru ei, nu trebuie să folosească materiale negre de nici un fel, nici acasă, nici la serviciu, nici la şcoală sau în altă parte, ci numai şi numai culori şi nuanţe din CURCUBEU.

Trebuie respectat acest legământ pe care Dumnezeu l-a făcut cu oamenii, atât din motive de credinţă, dar şi din motive văzute şi nevăzute care ne influenţează viaţa de zi cu zi.


Sursa: Gabriela, Ontoroca


Competiție – Performanță – Bucuria de a trăi…


Adevărata față a performanței este surprinsă în mod elocvent în filmul de mai sus.

P E R F O R M A N Ț A  înseamnă mult mai mult decât doar tehnică și mult antrenament. Performanța înseamnă:
CURAJul să încerci ceea ce nu a mai încercat nimeni până acum,
ÎNCREDEREa că îți poti depăși limitele,
PASIUNEa pentru ceea ce faci,
DEVOTAMENTul față de obiectivul propus,
FORȚA să o iei mereu de la capăt, chiar și atunci când nu reușești,
IUBIREa pentru domeniul ales,
LIBERTATEa de a fi tu însuți, unic și deferit de toți ceilalți,
PUTEREa de a-ți deschide inima (în fața tuturor),
CREATIVITATEa de a găsi mereu cele mai bune soluții și, mai ales,
BUCURIA DE A TRĂI cu toată ființa ta, clipă de clipă, asumându-ți total „rolul” pe care ți l-ai ales.

Iată, de ce mie îmi place mult, cel mai mult, coaching-ul de performanță… 🙂
TALENTul de a deveni cel mai.

Florian Colceag. Educator din naştere. Profesor de meserie


Florian Colceag. Educator din naştere. Profesor de meserie

Grea meseria asta de educator. Toţi am avut. Pe unii i-am apreciat şi chiar iubit. Pe alţii nu. Toţi ne-am „lipit” cu sufletul de anumiţi profesori. Copiii simt cel mai bine care dascăl îşi face meseria pentru binele lor şi care o face pentru binele său. Sunt oameni care au menirea asta în sânge. Oricine poate fi numit sau se poate „numi” profesor. Dar nu oricine poate fi Profesor.


Profesorul de meserie. Florian Colceag

În 2007, domnul Profesor Colceag spunea despre învăţământul românesc „Sistemul a ajuns în faza de putrefacţie, de distrugere, devenind toxic atât pentru elevi, cât şi pentru profesori”. Acum, în 2009, suntem într-o anumită „situaţie” cu educaţia. Se ştie care. Profesorul Florian Colceag din 2007 tot spune. Cine l-a auzit? Cine l-a ascultat? Pe cine a interesat?

Domnul Florian Colceag a absolvit Facultatea de Matematică-Mecanică în 1978. A devenit profesor de matematică la Şcoala nr. 78 din cartierul 23 August – Bucureşti, o şcoală de periferie în care învăţau mulţi copii cu mari probleme sociale.

Din 1984 s-a ocupat de copiii din Bucureşti care participau la olimpiadele de matematică, naţionale şi internaţionale. În 15 ani de pregătire a olimpicilor, copiii au obţinut 69 de medalii internaţionale la matematică. În 2007, domnul Profesor Colceag spunea că din cei 300-400 de copii pe care i-a pregătit, doar 5 sau 6 mai erau în România. „Au plecat în străinătate, peste 70 dintre ei fiind la rândul lor profesori la prestigioase universităţi din lume”.

După 1989 a lucrat un an în Ministerul Învăţământului. A fost înlăturat. S-a mutat la Liceul de Mecanică Fină şi a continuar să lucreze cu olimpicii. Din 1996 a început să lucreze cu specialişti australieni, în programe de „Gifted Education” – Educaţia a copiilor supradotaţi, dăruiţi, talentaţi. Copii înzestraţi cu calităţi speciale într-unul sau mai multe domenii.

În 1999 era profesor gradul I. A fost invitat la un congres de specialitate, în Turcia. Ca să poată participa, domnul Profesor Colceag şi-a vândut maşina.

Tot în 1999, domnul Profesor Colceag a primit o bursă în SUA – pe probleme de „Gifted Education” – la Universitatea de Stat din Utah. S-a gândit să o accepte, pentru că în România nu mai avea către ce să evolueze. A vândut apartamentul, şi-a luat fiica şi pentru 2 ani s-a mutat în SUA.

A făcut un master în problemele de educaţie ale copiilor supradotaţi. A studiat zilnic şi a lucrat la cel mai mare centru de profil din Oklahoma.

S-a întors în România în 2001. „Timp de un an şi jumătate am trăit cu familia din… ultimul salariu obţinut în America…”. Timp în care a început lupta pentru înfiinţarea unui program educaţional aşa cum îl văzuse aplicat cu mare succes în ţările civilizate. „Timp de 8 luni am fost purtat între un birou şi altul al Ministerului Educaţiei”.

A demisionat din învăţământ şi a înfiinţat Organizaţia IRSCA Gifted Education.

De atunci luptă. Pentru concretizarea unui învăţământ care să pună în valoare abilităţile înalte ale copiilor din România.

Profesorul Florian Colceag: „Eu nu fac politică, ci politică educaţională. Dar nu poţi să judeci acţiunea diferitelor partide şi să vezi, din ceea ce ele propun, unde este vorba de competenţă, responsabilitate, eficienţă şi implicare socială. Politica nu este un meci de fotbal, în care trebuie să fii suporterul uneia dintre echipe. Nu are ce căuta spiritul suporterit în politică, şi cu atât mai puţin în politica educaţională”.

În anul 2007, în ianuarie, a fost aprobată Legea 17 – „Privind educaţia tinerilor supradotaţi capabili de performanţă înaltă”. Documentaţia privind organizarea concretă a Centrului Naţional de Instruire Diferenţiată „s-a rătăcit” prin birourile ministerului: „Ca şi când ar fi fost vorba de vreun pix, vreo scobitoare ori o limuzină Audi A8, achiziţionată de fostul ministru, şi nu de viitorul copiilor României, ba chiar de viitorul însuşi al ţării” spunea domnul Profesor Colceag.

Profesor Florian Colceag:

„Dacă se ia decizia proastă, copiii şi tinerii cu abilităţi înalte vor continua să părăsească ţara, iar cei care vor rămâne se vor pierde, sufocaţi de un deşert de nepăsare şi incompetenţă”.

Articol de Gabriel Penes – „Florian Colceag, un visator pragmatic”. Revista Felicia, august 2007.


Acum câteva zile, doamna Tincuţa Baltag scria pe blogul său: „Nu sunt un specialist in sisteme educationale. Sunt insa un produs al unui astfel de sistem si imi pot forma o opinie ce se bazeaza mai mult pe bun simt decat pe studii de cercetare profunde. Din punctul meu de vedere imbunatatirea educatiei in Romania s-ar putea face cu investitii serioase de bani si energie dar mai ales cu viziune si leadership. Daca as putea reforma sistemul as porni probabil cu urmatoarele elemente: 1. As corela salariilor profesorilor cu performanta acestora. Performanta as lega-o atat de metode moderne de predare dar si de teste periodice aplicate profesorilor pentru a verifica felul in care acestia isi actualizeaza cunostintele legate de domeniul pe care il predau. Am intalnit prea multi profesori care nu mai investesc in propria dezvoltare profesionala si care isi predau liniar materia desi informatia este depasita. As pune mare accent pe evaluarile anonime si permanente ale elevilor”. – Mai multe aici.

Se pare că bunul simţ nu prea are loc în sistem.


Matematicianul Florin Colceag, preşedintele EDUGATE (Consorţiul Român pentru Educaţia Copiilor şi Tinerilor Supradotaţi şi Talentaţi) şi al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate Gifted Education) apreciază, conform datelor publicate în cercetări recente, că 5%-10% din populaţia lumii sunt persoane supradotate. Dintre aceştia, doar 2% se diferenţiază prin potenţial creator sau talente extrem de mari.Experienţele au demonstrat că dezvoltarea economică, socială şi culturală este în directă legătură cu dezvoltarea educaţiei copiilor supradotaţi şi talentaţi“, afirmă cu convingere „antrenorul“ a sute de olimpici internaţionali care au dus faima României în lume. Ţările aflate acum în topul clasamentelor care indică gradul de dezvoltare al societăţii umane sunt cele care au dezvoltat economii funcţionale folosindu-se de potenţialul creator al oamenilor de excepţie. Acestea sunt şi cele care au dezvoltat sistemul „gifted education“. Incubatorul de genii este în casa fiecăruia. Educaţia. Florin Colceag spune că i-au trecut prin mână aproximativ o mie de supradotaţi, excelând în matematică, informatică, fizică, economie, medicină, lingvistică, politologie, muzică, biologie, balet etc. Din 1984, s-a ocupat de loturile din Bucureşti pentru olimpiadele de matematică, naţionale şi internaţionale. Tinerii pregătiţi de matematicianul român au câştigat zeci de medalii internaţionale. Acum, numără pe degetele de la o mână numărul celor care au mai rămas în ţară.

Capital: Este o mare foame de inteligenţe la nivel mondial. România s-a dovedit un bun exportator de creiere în decursul anilor, iar acum, mai mult ca niciodată.

Florin Colceag: Este un sistem vicios la nivel politic, iar acesta se reflectă şi în plan economic. Dacă un lider este mediocru, el nu-şi va pune subalterni mai buni pentru că se va teme. Va alege subalterni mediocri. Aceştia, pentru a putea rămâne pe posturile lor, devin obedienţi. Această obedienţă existentă la nivel de sistem central se transmite la toate nivelurile, ceea ce duce la un stat totalitar, condus de un individ mediocru. Aici este marea problemă, pentru că de la acest nivel nu pornesc iniţiativele. Se frânează totul.

Capital: Avem o astfel de conducere statală?

Florin Colceag: Mă băgaţi în corzi! Nu eu sunt cel chemat să comentez. Se vede cu ochiul liber, după rezultatele care se obţin. În sistemul de conducere a României sunt şi oameni competenţi, dar cei mai mulţi sunt aleşi pe alte principii decât capacitatea sau performanţele profesionale.

Capital: Care este coeficientul de inteligenţă pe care ar trebui să-l aibă un lider?

Florin Colceag: Un lider capabil să facă ceva şi să fie respectat are un coeficient IQ de aproximativ 150. Noi acum ne aflăm la momentul istoric al „uciderii pruncilor“, deoarece tipul de lider pe care-l avem este unul care se teme că vine altul să-i ia locul. În ţările dimprejurul nostru s-au creat centre sau institute naţionale pentru tineri supradotaţi. Acestea atrag tinerii, fac cercetări deosebite, ceea ce se vede în dinamica dezvoltării economiei acestor state. Universitatea Warwik din Marea Britanie a dat recent un comunicat prin care anunţă că-şi deschide porţile pentru o mie de copii cu abilităţi deosebite din toată lumea. Aceştia vor primi o educaţie gratuită. Eu am făcut presiuni pentru înfiinţarea acestor „oaze“ şi în România, dar lucrurile se mişcă foarte greu. Sistemul naţionalist de educaţie nu permite dezvoltarea liderilor capabili să soluţioneze crizele cu care ne confruntăm acum.

Capital: În pofida declaraţiilor, în ultimii ani, de fapt, s-a stopat dezvoltarea talentelor în România.

Florin Colceag: Nu. În perioadele de haos apar cele mai multe genii. Explicaţia este dată de faptul că oamenii trebuie să facă faţă unor situaţii cu totul deosebite, incerte, care le favorizează dezvoltarea intelectuală. România, la fel ca Israel, Rusia, China, India, beneficiază de o categorie specială de copii, cu inteligenţe deosebite. Aceştia pot fi strategii de mai târziu, dacă sunt bine antrenaţi.

Capital: Cum îi descoperim?

Florin Colceag: Sunt mai multe căi. Avem la dispoziţie o mulţime de sisteme de investigare şi testare ştiinţifică. La trei ani, copilul are clar conturat profilul talentelor. Din cauza reacţiei de tip „neolitic“ a părinţilor, care nu au capacitatea să-i răspundă la întrebări, să-l încurajeze în cercetare, descoperire, copilul cade în oniric, în joc. Se întrerupe contactul cu adultul şi nu-şi mai dezvoltă abilităţile. Dacă nu te ocupi de copil, el nu mai creşte foarte bine.

Capital: Îl dăm la şcoală sau la diverse cursuri. Acum este o adevărată modă.

Florin Colceag: Este un mod de a te spăla pe mâini, pentru că şcolile sunt un al doilea factor de frânare. Îl duc într-un loc în care liderul este profesorul care foarte rar încurajează copilul să pună întrebări penetrante, pentru că se teme că nu ştie să răspundă.

Capital: Înseamnă că avem nişte mecanisme extraordinar de bine puse la punct pentru frânarea inteligenţei.

Florin Colceag: Da, pentru că sistemul nostru naţionalist de învăţământ nu are nevoie de genii, ci de oameni obedienţi, de auditori secvenţiali. Vizualii spaţiali sunt extraordinar de creativi, nu suportă nedreptăţile şi din această cauză sunt nişte contestatari la adresa puterii şi a organizării administrative.

Capital: Care este rata de pierdere a acestor talente în România?

Florin Colceag: Este mare peste tot. În SUA este o rată de pierdere a copiilor supradotaţi de 50%. În România, este de 80%. Din cei 20% care sunt încurajaţi să se dezvolte, 80% pleacă apoi peste hotare.

Capital: Se întâmplă să clacheze supradotaţii şi la ce vârstă?

Florin Colceag: Da. Şi la toate vârstele, dacă nu sunt „hrăniţi“. Majoritatea oamenilor dezvoltă inteligenţa atâta timp cât li se cere şi până unde le-o cere sistemul. Ce avantaj competitiv are un om inteligent într-o societate riguros construită piramidal? Cum priveşte această societate un om generos? Cam… prost. Dar pe unul inteligent? Ca pe un… ciudat. Societatea impune limitări şi majoritatea oamenilor se dezvoltă până în momentul în care intră în contradicţie cu societatea. Foarte puţini au curajul să meargă mai departe.

„Haosul şi incertitudinea favorizează dezvoltarea indivizilor supradotaţi”. Florin Colceag, preşedintele EDUGATE şi IRSCA Gifted Education – Interviu din Capital, octombrie 2007.


Mediul haotic în care trăim, o provocare în plus pentru speranţele României. Profesorul Florin Colceag are o experienţă de două decenii în educaţia copiilor supradotaţi. Preşedintele EDUGATE şi al organizaţiei IRSCA Gifted Education România a antrenat generaţii întregi de olimpici de matematică, din care îi poate număra pe degete pe cei care au rămas în România. În viziunea sa, centrele de excelenţă deschise prin ţară au unicul scop de a antrena copiii pentru câştigarea concursurilor şcolare, şi foarte puţin cel de a dezvolta abilităţile fiecărui individ în parte. Paradoxal, rata de pierdere a copiilor şi tinerilor supradotaţi din România este sensibil mai mică decât media mondială, care depăşeşte 50% dintre copiii excepţionali. „Mediul haotic în care trăim este o provocare suplimentară pentru copii, îi face să lupte cu reprimările sistemului“, explică matematicianul.

Crizele mondiale nu pot fi rezolvate de mediocri. Chiar dacă, de la 2-3 ani, copilul e curios, afectuos, etic, plin de umor, creativitate şi spirit de iniţiativă, în timp, fără susţinere morală, alege să îşi nege abilităţile doar pentru a intra „în rând cu lumea“. Rezultatul: o uriaşă risipă de potenţial uman. Legea nr. 17/2007 pentru susţinerea unui Centru Naţional de Instruire Diferenţiată a adus, până acum, doar speranţa. În ciuda rezultatelor mediocre la evaluările internaţionale, centrul întârzie să apară, iar tinerii supradotaţi aleg exodul. În România, instituţiile dedicate educaţiei copiilor cu IQ, EQ şi SQ peste medie, de la grădiniţă până la nivel postuniversitar, sunt, practic, inexistente. O explicaţie este faptul că nu am reuşit să ne rupem complet de „clasa muncitoare care merge-n paradis“ şi nici să respectăm specialiştii. „Această atitudine îşi trăieşte ultimele zile. Crizele mondiale nu pot fi rezolvate cu mediocri, ci cu oameni cu abilităţi înalte, antrenaţi să facă faţă la provocarea complexităţii şi dinamicii imprevizibile a schimbărilor“, avertizează Florin Colceag, pentru care viitorul aparţine sistemului „gifted education“.

Decembrie 2008 – Articol în Evenimentul Zilei.

Cel mai fericit om din lume…


ImageNe-am obişnuit să credem că fericirea este ca o probă olimpică pentru a avea mai mult succes, plăceri şi multe lucruri.

Acum, cercetătorii Laboratorului de Neuroştiinţă Afectivă a Universităţii Wisconsin ne surprind cu rezultatele lor.

Cel mai fericit om de pe planetă este un individ care trăieşte într-o chilie de doi pe doi, nu este nici proprietarul, nici directorul vreunei companii din revista Fortune 500, nu întreţine relaţii sexuale de mai mult de 30 de ani, nu este dependent de celular, nu are Blackberry, nu merge la sala de gimnastică şi nici nu conduce un BMW, nu se îmbracă de la Armani, nici de la Hugo Boss, nu cunoaşte nici Prozacul, nici Viagra, sau Extasy şi nici nu bea Coca-Cola.

Numele său este Matthieu Ricard, francez, occidental prin naştere, budist prin convingere şi unicul, dintre 100 de voluntari, al cărui creier nu numai că a primit calificativul maxim de fericire prevăzut de cercetatori (-0.3), dar a ieşit complet din “fericirometru”: -0.45.

Cei 256 de senzori şi zeci de rezonanţe magnetice la care a fost supus, de-a lungul mai multor ani, pentru a valida experimentul, nu mint: acolo unde nivelele simplilor muritori este ridicat – stres, curaj, frustrare – în creierul lui Ricard, aceste senzaţii negative practic nu există.

În schimb, acolo unde majoritatea voluntarilor a prezentat nivele foarte scăzute – satisfacţie şi împlinire existenţială – Ricard a depăşit toţi indicii.

Şi aceasta, în toate şi în fiecare din senzaţiile pozitive, de unde şi titlul de “cel mai fericit om de pe planetă” (, 22 aprilie). 

Paradoxul cazului nu este că el e un om fericit, ci cum a ajuns acolo, desprinzându-se de tot ceea ce occidentalii credem că ne aduce fericirea: credinţa într-un Dumnezeu salvator, reuşita profesională, descoperirile ştiinţifice, bani, bunurile, relaţiile umane şi consumul, consumul, consumul…

Iar Ricard nu este străin de nimic din toate acestea, fiind fiul unui membru emerit al Academiei Franceze, Jean François Revel, Ricard nu s-a lăsat influenţat nici de ateismul tatălui său, nici de credinţa primită la naştere. Nici măcar studiile personale de genetică celulară, la Institutul Pasteur, nu i-au adus satisfacţie.

Cu lumea la picioarele sale şi pe punctul de a deveni o eminenţă ştiinţifică, într-o bună zi a decis că nu aceasta era ce-şi dorea de la viaţă.

A plecat în Himalaia, a adoptat celibatul şi sărăcia călugărilor, a învăţat să citească tibetana clasică şi a început o viaţă nouă, de la zero.

Azi este mâna dreaptă a lui Dalai Lama şi a donat milioane de euro – produsul vânzărilor cărţilor sale – mănăstirilor şi operelor de caritate.

Dar aceasta nu este cauza, ci consecinţa fericirii sale.

Cauza trebuie căutată în altă parte, zice şeful studiului, Richard J. Davidson, şi nu e nici mister, nici graţie divină: se cheamă plasticitatea minţii.

Este capacitatea umană de a modifica fizic creierul, cu ajutorul gândurilor pe care le alegem. Precum muşchii corpului, creierul dezvoltă si întăreşte neuronii pe care îi utilizăm mai mult.

Mai multe gânduri negative, mai mare activitate în cortexul drept al creierului şi în consecinţă mai mare anxietate, depresie, invidie şi ostilitate către ceilalţi – cu alte cuvinte mai multă nefericire generată.

Din contră, cine îşi lucrează mintea şi gândeşte bine de ceilalţi şi vede ce-i mai bun în viaţă, îşi foloseşte cortexul stâng, ridicându-şi emoţille plăcerii şi fericirea.

Ricard avertizează că nu e vorba de a decide să fie văzută viaţa în roz, de la o zi la alta, ci de a lucra sistematic în a slăbi aceşti muşchi ai nefericirii, pe care i-am întărit atât de mult, crezându-ne victimele trecutului, ale părinţilor sau ale sorţii şi, în paralel, a ne folosi muşchii mintali care ne fac absolut şi direct responsabili de propria noastră fericire.

(M. Ricard, În apărarea fericirii, Ed. Urano).

În final, rezultatele studiului civilizaţiei noastre de consum, în care Prozacul se vinde de patru ori mai mult decât Viagra, confirmă acum şi cu probe ştiinţifice ceea ce umaniştii şi profeţii din toate epocile ne-au spus… fără ca cercetătorii materialişti să le dea nici cel mai mic credit…

Fericirea este o stare de spirit!

Nu depinde de nimic şi de nimeni extern persoanei.


Cheia fericirii sălăşuieşte în interiorul fiecăruia.


Fericirea este o obişnuinţă, sau rezultatul mai multor obişnuinţe.


Ricard recunoaşte că drumul său este unul între multe altele, dar avertizează că a fi fericit vine obligatoriu numai după ce încetăm să dăm vina pe ceilalţi pentru nefericirea noastră şi după ce căutăm cauza în propria noastră minte.

“A trăi experienţele pe care viaţa ni le ofera este obligatoriu; a suferi din cauza lor, sau a ne bucura de ele, este opţional.”

După un text tradus de Carmen C